Afişez elemetele după tag: aniversare

Luni, 04 Noiembrie 2019 20:29

Aniversare cu foc și scandări în Teheran

Sărbătorirea a 40 de ani de la ocuparea sediului ambasadei Statelor Unite la Teheran a fost marcată de mii de elevi și de studenți din Iran printr-un marș în capitală și prin incendierea unui steag al SUA.

Mișcările de stradă organizate luni, 4 noiembrie 2019, de autoritățile iraniene, în fața fostului sediu al ambasadei SUA, au fost presărate cu scandări anti-americane, precum „Jos cu Statele Unite”, participanții condamnând politicile „Marei Satane” și utilizând terminologia pe care autortiățile de la Washington o folosesc referindu-se la republica islamistă.

Prin intermediul unui comunicat emis cu ocazia manifestației de aniversare a celor patru decenii, Teheranul a transmis că nu se va îndepărta de politica anti-americană și că va rămâne fidel principiilor de independență, libertate și de Republică Islamistă.

Un steag SUA a fost ars la finalul marșului din capitala iraniană, acțiune promovată prin intermediul televiziunilor locale.

În replică, administraţia Donald Trump a adoptat în aceeași zi sancţiuni împotriva unor oficiali de rang înalt din Iran, vizând inclusiv apropiaţi ai liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Departamentul Trezoreriei al SUA a dat publicității introducerea a nouă oficiali iranieni pe lista sancţiunilor.

Printre oficialii vizaţi se numără Mohammad Bagher, comandantul Gardienilor Revoluţiei, Ebrahim Raisi, şeful sistemului judiciar, şi Ali Akbar Velayati, consilier al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului.

O filă de istorie

În noiembrie 1979, studenții iranieni au blocat ambasada SUA din Teheran, în formă de protest față de decizia Washingtonului de a-l primi pe ultimul monarh iarnian, Shah Mohammad Reza Pahlavi, pe teritoriul nord-american. Demersul era menit a oferi tratament medical, după ce acesta a fost demis în Iran. Angajații ambasadei SUA rămâneau pe atunci captivi în interiorul clădirii pentru o perioadă de 444 de zile.

surse: Mediafax, DPA, Times of Israel, Le Figaro

foto credit: South China Morning Post

Publicat în Politic

Compania Naţională de Transport Aerian a împlinit miercuri, 18 septembrie 2019, 65 de ani de existenţă, Tarom fiind una dintre primele companii aeriene comerciale de pe mapamond, iar în prezent rămâne una dintre cele mai importante mărci româneşti, un simbol al României, o companie aeriană cu tradiţie recunoscută în întreaga lume.

„Istoria companiei aeriene naţionale este povestea oamenilor pasionaţi de aviaţie, de călătorie şi povestea fiecărui pasager care ne-a trecut pragul de-a lungul timpului. În cei 65 de ani de existenţă, TAROM a fost martorul implicat al unei istorii începute de pionierii români ai aviaţiei civile mondiale şi continuată până astăzi de o echipă cu pasiune pentru zbor. Datorăm totul pasagerilor care au ales să călătorească alături de noi, partenerilor şi întregii echipe TAROM, iar la ceas aniversar, ne dorim să rămânem în continuare la înălţime şi să continuăm tradiţia aviaţiei româneşti” a precizat directorul general al companiei, Mădălina Mezei.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România - prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă - s-a remarcat pe plan internaţional.

Înainte de 1954 s-au produs o serie de evenimente notabile strâns legate de apariţia companiei TAROM.

- 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA - Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană - din istoria aviaţiei - cu operare trans-continentală.

-1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA - Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES - Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

-1945 aduce o nouă reorganizare, iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS - Transporturile Aeriene Româno - Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.

După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 - TAROM, Transporturile Aeriene Române.

-1966, TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.

-1968, primul zbor al unui avion BAC 1-11 destinat companiei TAROM, România a fost primul stat din Europa de Est care a achiziţionat această aeronavă.

-În perioada 1972-1982 au fost construite 35 de avioane BAC 1-11, cele mai multe fiind cumpărate de compania TAROM în anul 1975 (5 aparate din seria 525 FT) şi livrate de firma engleză în anul 1977.

-1969 - TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.

-Începând cu anul 1973 se achiziţionează aeronave "lung curier", iar în anul 1974 TAROM a realizat primul zbor catre Sydney via Calcutta şi a introdus zboruri regulate transcontinentale spre New York şi Beijing. Un an mai târziu, în anul 1981, TAROM a atins o nouă performanţă - realizarea primului zbor fără escală pe o distanţă de 10.000 km între Bucureşti şi Bangkok.

-În anii 1980, TAROM a achiziţionat cele câteva aeronave Rombac produse sub licenţă britanică în România.

-Anii ’90 au reprezentat inaugurarea unor noi rute spre Chicago, Calcutta, Milano, Chişinău, Delhi, Verona, Bologna, Salonic, Munchen, Stuttgart şi altele.

Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din 1993 este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA), iar din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric ce marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.

Foto credit: Facebook Mădălina Mezei

Publicat în Transporturi

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania