Simplul fapt că reprezentam un start-up din presa online la un eveniment organizat de una dintre armele tradiționale ale României – aviația militară și mă țineam scai de persoana îndriduită să ofere detaliile necesare unei documentări cât mai corecte, astfel încât numărul vizitatorilor să fie cât mai mare în locația respectivă, demersu-mi fiind însă inutil, m-a enervat la culme, fix după 20 de ani de activitate.
De prin 1999 încoace, „give or take a few... ”, mă tot învârt prin lumea aceasta a gazetarilor. Recunosc – în afară de televiziune (asta însemnând normă întreagă la un post național, că am mai realizat diverse materiale difuzate pe ici, pe colo), am gustat cam din tot ceea ce înseamnă presă – săptămânal economic tipărit, radio cu acționariat privat, radioul național (studiouri regionale), cotidiene politice tipărite, săptămânale nișate, reviste glossy și cotidiene online. Cam din asta mi-am câștigat pâinea în aceste două decenii.
Cum în meseria asta pentru a obține o informație, „dacă ești dat pe ușă afară, intri pe geam”, ăsta mi-a și rămas motto-ul. Având la bază acest dicton, am avut de-a face de-a lungul carierei cu tot felul de oameni – de la ministru la cerșetorul și hoțul de buzunare, de la militarul de rând la general, de la doctori la pacienți, de la fermier la consumator etc. și, de fiecare dată, am reușit ceea ce-mi propusesem, și anume să obțin și transmit mai departe informații și să generez emoții, sentimente, încredere. Asta poate și pentru faptul că am rămas echidistant și am transmis informația netrunchiat.
Că mi s-a refuzat uneori accesul la informația de care aveam nevoie, tuturor cred că ni se întâmplă, dacă într-adevăr trudim pe șpalt, nopțile, corectăm și edităm de zor și încercăm să prezentăm adevărul (în accepțiunea majorității).
Nu asta este problema.
Să nu se supere X sau Y
Când ai de-a face cu purtători de cuvânt, PR-iști, oamenii de legătură dintre sursa informației și tu, gazetarul, ai în față o pleiadă de personalități, frustrări, metode de abordare.
La început, bătrânii lupi ai peniței, clar afectați de reminiscențele presei comuniste, îmi spuneau că „am condei”, dar mă sfătuiau de zor să nu fiu dur cu „punțile de legătură”, astfel încât să nu fiu scos de pe lista de preferați. Cum informația era importantă pentru un jurnalist care a activat în marea sa majoritate a carierei în presa de nișă, am observat că sfatul era de bun augur. Asta până acum câțiva ani. Mi-am dat seama că oricât de mult te luptai să dovedești că tu scrii, că ești echidistant, că și dacă doare dacă scrii mai dur uneori, dar că tu scrii realitatea, dacă nu ești mainstream, un brand, mori pe baricade.
Da, „nișații” mor pe baricade
De ceva vreme încerc marea cu degetul. Am demarat proiectul „Surse și Resurse” cu care încerc să descopăr surse noi de informații, surse credibile, astfel încât să transmit cititorilor conținut de calitate. L-am gândit ca un portal de știri orientat în mare parte către zona de military și intelligence, fără însă a omite și celelalte domenii de activitate. Ca atare, de la o vreme nu ratez niciun eveniment dedicat, fie că vorbim de BIAS, de Ziua Porților Deschise Baza 90 etc. Oricum, eram un client fidel al BSDA și al altor activități expoziționale de profil. Repet, fără însă a neglija și celelalte domenii.
Astea fiind spuse, să revenim la „moartea pe baricade”. Fac apel la memorie și mă întorc la BIAS, respectiv la Ziua Marinei, primele evenimente la care m-am acreditat în calitate de fondator al „Surse și Resurse”. Nu fac aprecieri subiective, însă felul profesionist în care am fost tratat de organizatorii ambelor evenimente nu poate genera decât cuvinte de laudă din partea mea. Orice informație mi-a fost necesară, o primeam instantaneu, fie că era vorba de organizatori, fie de participanți.
Nu asta s-a întâmplat și în cazul organizatorilor Zilei Porților Deschise la Baza 90 de Transport Aerian Otopeni „Comandor Gheorghe Bănciulescu”, respectiv cei ai AeroNautic Show 2019 (Asociația Aeronautică Română). Și în cazul primilor, și în cel al ultimilor, transmiterea cererilor de acreditare către adresele de e-mail oficiale a reprezentat un demers inutil. În cazul Zilei Porților Deschise, informația a ajuns la urechile mele grație social media, nicidecum datorită vreunui comunicat de presă remis la redacție sau a vreunei informări telefonice sau de orice altă natură.
În ceea ce privește Ziua Porților Deschise la Baza 90, entuziasmat fiind, m-a luat valul, am rezolvat rapid cu un articol de promovare a evenimentului și am ajuns la fața locului, sâmbătă, 14 septembrie 2019. Eram dornic de a obține o informație cât mai clară, astfel încât și cei de acasă să se bucure de parcursul acestui eveniment. Voi sări peste anumite aspecte de ordin organizatoric din respect pentru toți militarii implicați în organizarea evenimentului, însă nu voi omite faptul că am fost IGNORAT de către persoana care trebuia să ofere informații TUTUROR reprezentaților presei la acest eveniment. Nu exagerez când spun că mă țineam aproape scai de reprezentantul RoAF, doar-doar voi obține mai multe detalii despre activitățile care se desfășurau în cadrul evenimentului de la Baza 90. Noroc cu televiziunile; reporterii lor primeau proactiv resursa informativă necesară. Noroc și cu prezentantorul evenimentului – coroboram informațiile pe care le obținusem pe fugă cu cele prezentate de el real time.
Fără malițiozitate
Într-un final, am obținut direct de la cei care au susținut activități la Ziua Porților Deschise informații de background despre ceea ce au prezentat la evenimentul de sâmbătă, 14 septembrie 2019. Unele dintre aceste activități sunt deja postate sub forma unor clipuri video pe pagina de Facebook @sursesiresurse
Poate îl și înțeleg pe domnul ofițer că era asaltat de telefoane de la reprezentanții mass-media și nu numai. Era ocupat și îmi este clar că eu nu reprezentam o prioritate. Nu înțeleg de ce însă s-a răstit la mine când l-am rugat să-mi arate desfășurătorul activităților, așa cum o făcuse anterior cu televiziunile, cât și cu alți colegi din presă, și aproape a strigat la mine „să fac loc!!!” în momentul în care Detașamentul Drill-team aparținând Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se apropia de zona scenei. Nu înțeleg de ce a făcut asta pentru că eu nu mă aflam pe traseul acestor militari, iar lângă mine erau alte zeci de curioși. Eu eram acolo doar să-mi fac treaba. Vă mai aduceți aminte de presa anilor 20? Ce mult îmi place înghesuiala ziariștilor cu pixul și hârtia la pălărie, care mai de care dornic să prindă o vorbă, iar fotograful un instantaneu.
N.B. Până la momentul publicării acestui articol de poziție, solicitarea de acreditare pe lângă evenimentul de astăzi, transmisă către adresa generică de e-mail destinată presei și postată pe site-ul RoAF, respectiv către omoloaga Bazei 90 nici acum nu a primis răspuns. Nici AEROAS nu s-a sinchisit prea mult să-mi transmită vreo informație despre AeroNautic Show 2019.
Da, Surse și Resurse nu este mainstream. Nici nu și-a propus. A apărut însă în peisajul media specializat și va rămâne acolo cât timp se va putea. Voi fi prezent la evenimente și de acum înainte, bazându-mă pe motto-ul meu gazetăresc!
Foto credit: Gheorghe Stancu (Facebook, arhiva personală), Surse și Resurse
MiG-ul 21 Lancer la manșa căruia se va afla asul Gheorghe Stancu și care sâmbătă, 24 august 2019, va opera de pe Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu, reprezintă începutul în forță al BIAS 2019, „un solo foarte frumos”, descriere aparținând lui George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României, conducător al demonstrației aeriene.
„Începutul va fi în forță, chiar cu un MiG 21 Lancer care operează de pe Băneasa (n.r. - Aeroportul Aurel Vlaicu); un solo foarte frumos. La un moment dat veți vedea un Airbus al Tarom, însoțit de Șoimii României (n.r. Hawks of Romania). Vom avea și un planor nou de acrobație al Aeroclubului României; zboară Octav Alexan, copilul nostru care este vicecampion mondial la acrobație în acest an. Spectacolul va ține continuu față de anii precedenți, până la 20:45. De la ora 09:00 la ora 20:45, tot timpul în aer vor fi aeronave și parașutiști. (...) În total, BIAS 2019 înseamnă peste 100 de aeronave prezente la sol și în aer”, a declarat Rotaru în cadrul conferinței de presă de vineri, 23 august 2019, de la Romaero, care a adăugat pentru Surse și Resurse că pilotul care va deschide BIAS 2019 fiind însuși Gheorghe Stancu.
În plus față de evoluțiile Mig 21 Lancer, F16 și altele, Forțele Aeriene Române (ROAF) au mai pregătit un static display format din aeronave și sisteme specializate de apărare antiaeriană, precum și un personal bine pregătit la standurile expoziționale.
„Pentru mâine (n.r. - 24 august 2019), în cadrul BIAS, Statul Major al Forțelor Aeriene vă va prezenta un număr de peste 40 de aeronave în zbor și la sol. Totodată, pe platforma expozițională va putea fi observat sistemul de rachete Hawk PIP III R, radarul TPS 79 și altele. Vă așteptăm alături de noi și în hangar, unde tinerii interesați de oferta educațională o vor putea consulta”, a precizat la rândul său colonel Ionuț Neamu.
BIAS 2019 va avea două faze, potrivit spuselor locotenent-comandor Mădălin Cristea. Astfel, începând cu dimineața zilei de sâmbătă, 24 august 2019, reprezentanții ROAF îi vor delecta pe spectatori, din nou, cu evoluțiile aeronavelor din dotare, cât și cu măiestria piloților militari, a parașutiștilor și, bineînțeles a întregului personal.
„Show-ul este compus din două faze: una de zi și una în crepuscul. Pe partea de zi vom avea atât zboruri individuale, cât și zboruri de formație la care vor participa toată gama de aeronave pe care o avem în dotare”, a spus reprezentantul ROAF.
11 ani de BIAS
Prezent la eveniment, Dragoş Titea, secretar de stat în cadrul Ministerul Transporturilor a ținut să marcheze cei 11 ani care se împlinesc de la primul miting aviatic, în 2019. El a precizat că ediția din acest an va fi „diferită” faţă de cea din anii trecuţi.
„Este un miting care va începe în jurul orei nouă dimineaţa şi se va termina în jurul orei nouă seara. Este un miting continuu. Va fi un show nou, vom avea pentru prima oară din partea companiei Tarom un avion Airbus şi pentru prima oară va fi însoţit de cinci avioane din parte Aeroportului României”, a anunţat Titea.
Vor participa la în cadrul show-ului dinamic 10 echipe cu paricipanţi din ţară şi străinatate, iar la display-ul static vor fi 11 participanţi. În cadrul show-ului Dinamic Display vor participa, în ordine, Baltic Bees din Lituania cu 6 avioane L39 C Albatros, tot din Lituania, Jurgis Kairys cu o aeronavă SU 31, Luca Berttossio – planor din Italia, Soko Galeb (Serbia, Soko G2 Galeb), Valer Novac (România, Kamov elicopter), Slovacia (L 29 SK şi L29 Delifin), Aeroclubul României, Şcoala Superioară de Aviaţie (3 elicoptere EC 20, o eronavă bitomotor Tecman 2006, 3 aeronave monomotor – tecman 2008 şi Cessna 172), Forţele Aeriene Române (F-16, MIG-21 Lancer, IAR 316B, IAK 52, IAR 99 Şoim, C 130 Hercules, C27J Spartan).
Spectacolul aerian este garantat de prezența așilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings. Hawks of Romania evoluează cu cinci avioane EXTRA 300; White Wings este formația de două planoare, care a dat clasă multor campioni mondiali la concursurile internaționale. Blue Wings este formația de parașutisti, care vor încânta publicul de la BIAS, dezvăluind în aer drapelul tricolor de 400mp, potrivit organizatorilor.
Spectatorii vor asista și la evolutii inedite de acrobatie individuală, realizate cu aeronave Zlin 50, Extra 300 și IAR 35.
Baltic Bees este o trupă recunoscută pentru manevrele artistice de maximă dificultate, realizate cu aeronave militare, dar şi de acrobaţie de mare viteză şi manevrabilitate. Echipa Baltic Bees efectuează toate manevrele standard de acrobaţie, şi are, de asemenea, un arsenal de figuri individuale şi alte elemente dificile de zbor în grup. Echipajul Baltic Bees este format din 6 piloţi experimentaţi, având la activ mii de ore de zbor.
Liderul echipei este Artyom Soloduha, un tânăr pilot cu 700 de ore de zbor la activ, a cărui poreclă este Maverick, arată organizatorii BIAS 2019. Manevra de zbor preferată este „crazy bee”. Cel mai experimentat membru al echipei este Valery Sobolev, pilot instructor cu 3.500 de ore de zbor la activ. Porecla sa binemeritată este „God Father”, iar schema preferată de zbor este „Bell”. Echipajul este completat de Igor Yudkin „Major”, cu 2.200 ore de zbor, Anatoly Perekriostov „Maestro”, pilot cu 3.100 ore de zbor, Alexander Zarinsh „Smoke”, cu 2.200 ore de zbor și cel mai nou membru al echipei, Alessandro Scorrano, pilot cu 1.500 ore de zbor.
La BIAS 2019 Baltic Bees vor evolua cu șase L-39C Albatros, avioane de instruire, cu reacţie şi două locuri, folosite în principal de forţele aeriene europene. Albatrosul este special şi foarte popular datorită caracteristicilor tehnice excelente, aerodinamicii impecabile şi datorită manevrabilităţii. Fiecare aeronavă Baltic Bees are propriul nume, care aduce aminte de folclorul letonian şi care promovează atât istoria, cât şi cultura şi valorile care definesc această ţară.
Luca Bertossio este unul dintre invitaţii speciali ai BIAS 2019. În vârstă de 27 de ani, italianul este campion mondial la planorism și cel mai tânăr câștigător al competiție Glider Aerobatics. Cu o experință de peste 3.500 de zboruri cu planoarele SWIFT S1, MDM Fox, ASK21 și IS28B2, italianul Luca Bertossio deţine inclusiv licenţa de pilot de linie.
La categoria Static Display, vor lua parte Forţele Aeriene Portugalia cu două aeronave F16, Forţele Aeriene Ungaria cu un Gripen şi o aeronavă suport, Forţele Aeriene Române, Tarom cu ATR 72, Forţele Aeriene SUA – USAF BlackHawk, NATO – AWAKS – Boeing E-3 Sentry, ARPIA – machete istorice VUIA -COANDĂ, Romaero – BAC1-11, YAK 52, Iacarii Acrobati, IGAV elicoptere MI 17 şi EC 135.
Intrarea publicului la BIAS este liberă. Accesul publicului se face prin Romaero, începând cu ora 08.00. Organizatorii le recomandă participanţilor să folosească mijloacele de transport în comun, deoarece nu se asigură parcarea.