Departamentul de Stat american a anunțat miercuri, 11 septembrie 2019, că a aprobat vânzarea a 32 de avioane stealth de ultimă generaţie F-35 către Polonia, în sumă de 6,5 miliarde de dolari.
Potrivit noului acord care ar putea alimenta tensiunile cu Moscova, în perioada următoare s-a perfectat vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armamentul şi sistemele de navigaţie necesare.
Parafarea acestei înțelegeri bilateriale, anunţată în iunie cu prilejul vizitei preşedintelui polonez Andrzej Duda la Washington, reprezintă în fapt un semnal clar că Statele Unite ale Americii vor să „echipeze un aliat cheie al NATO cu avionul de vânătoare cel mai avansat din lume” şi „să-i reducă dependenţa de echipamentele ruseşti depăşite”, a comentat un oficial din Departamentul de Stat, citat printr-un comunicat emis de sursa citată.
Membrii Congresului american pot contesta această tranzacţie în termen de 30 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat însă de câteva decenii.
Polonia se numără printre ţările membre ale NATO care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. Varşovia a fost de acord în 2017 să crească treptat cheltuielile pentru apărare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul anual ar trebui să se majoreze de aproape două ori, până la circa 80 de miliarde de zloţi (21 de miliarde de dolari) până în 2032.
F-35 stealth a fost catalogat a fi cel mai scump sistem de luptă din istorie, iar dezvoltarea lui a fost întârziată de mai multe ori înainte de a fi considerat gata de luptă.
Alte state europene, aliate ale SUA, care dețin avioane de luptă sunt Norvegia, Italia, Olanda și Marea Britanie. Belgia și Danemarca perfectează la rândul lor contracte de achiziție.
Turcia, țară NATO care a participat la dezvoltarea proiectului, a fost recent eliminată de SUA din program și nu va mai avea voie să cumpere aeronava în urma deciziei liderului de la Ankara de a cumpăra sistemul de rachete S-400 fabricat în Rusia.
Citat de Interfax şi Reuters, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat marți, 27 august 2018, că industria specializată din țara sa a livrat Turciei noi elemente ale sistemului antiaerian S-400.
„Un nou transport a fost efectuat marţi dimineaţă”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei întrevederi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, aflat în vizită în Rusia.
Ministerul turc al Apărării a confirmat că a început transferul elementelor celei de-a doua baterii a sistemului antiaerian S-400.
Ankara a comandat un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a amplificat tensiunile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO. Statele Unite avertizează că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35, pe care Turcia vrea, de asemenea, să le achiziţioneze.
Aparent în încercarea de a-și conserva avantajul militar în regiune, oficiali din Israel au depus eforturi susținute pentru a convinge Washingtonul să excludă Turcia din programul avionului invizibil pe radar F-35, anunță cotidianul Times of Israel, citând postul Channel 12.
În contextul crizei generate de hotărârea Ankarei de a cumpăra sisteme antiaeriene ruse S-400, Statele Unite au anunţat suspendarea programului de livrare a avioanelor multirol F-35 în Turcia.
SUA au avertizat că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35, pe care Turcia vrea, de asemenea, să le achiziţioneze.
Potrivit Channel 12, oficialii israelieni au formulat preocupări similare în legătură cu posibilitatea ca detalii despre elementele avansate ale avionului ar putea fi obținute de țări din regiune.
Israelul a decis să achiziționeze cel puțin 50 de aeronave F-35, iar până în acest moment au fost livrate 16 aparate, urmând ca restul să fie livrat până în 2024.
Israelul este a doua țară după SUA care a primit avioane F-35 Lightning II și una din puținele care au primit permisiunea de a modifica anumite elemente ale aeronavei, ce este cunoscută în Israel sub numele Adir.
În 2018, Forțele aeriene israeliene au dezvăluit că aeronave F-35 au participat la operațiuni militare, inclusiv deasupra Libanului, fiind astfel prima țară din lume care a folosit în luptă noul aparat.