Afişez elemetele după tag: 19 septembrie

Artileria antiaerienă ca gen de armă de sine stătător, cu rol, misiuni şi structură specifice a apărut în anul 1916, de atunci datând primele entităţi specializate din structura armatei române în lupta contra aeronavelor.

La 15 august 1916 a luat fiinţă Corpul Apărării Antiaeriene, conform site-ului www.forter.ro, având ca scop apărarea Bucureştiului, iar la 19 septembrie 1916, pe timpul executării manevrei de la Flămânda de către Armata 3, a fost doborât primul avion inamic de către o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise, şi nu cu tunuri terestre adaptate, potrivit site-ului www.mapn.ro.

Această primă victorie a făcut ca data de 19 septembrie să fie adoptată ca zi a Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene.

Ca urmare a necesității utilizării în luptă a mijloacelor de atac din aer şi, implicit, de apărare împotriva lor, această armă a cunoscut o evoluţie rapidă, printr-o dotarea corespunzătoare a Corpului Apărării Antiaeriene, prin stabilirea obiectivelor militare şi civile ce necesitau apărare antiaeriană şi prin repartizarea mijloacelor în funcţie de importanţa strategică a obiectivelor de interes deosebit.

Artileria antiaeriană a participat, alături de întreaga armată română, la luptele purtate în Primul Război Mondial, în Capitală şi în împrejurimi, pe Valea Prahovei, în Dobrogea, în Braşov, Turnu Severin, în campaniile militare din Est şi din Vest. Cel de-al Doilea Război Mondial a adus schimbări majore în ceea ce priveşte organizarea, înzestrarea şi întrebuinţarea în luptă a artileriei antiaeriene, determinate de evoluţia şi de rolul din ce în ce mai importante ale mijloacelor aeriene ale adversarului.

Procesul de dezvoltare a acestei arme a continuat şi în perioada postbelică, adaptându-se, ulterior, şi la contextul geopolitic al anilor 2000, apărarea antiaeriană constituind o componentă importantă, cu organizare şi funcţionalitate specifice, în apărarea ţării împotriva oricărei agresiuni aeriene.