Militar

Militar

Într-un interviu acordat redacției emisiunilor de televiziune „Pro Patria”, colonelul Florin Oancea, comandantul Institutului Cantacuzino, a precizat că starea de operativitate a unității pe care o conduce este de sută la…
Aho, aho copii și frați Stați puțin și ascultați, Mic cu mare, deopotrivă Plugușorul de la Ligă! Acum la sfârșit de an Caporalul Albu Dan, Și echipa de titani Vă…
Dragi camarazi, Doresc să transmit tuturor membrilor și simpatizanților LMP, un An Nou fericit, bogat în împliniri și mai înalt în aspirații. Privesc cu încredere spre 2020. Am convingerea că…
Conform anunțului făcut de vocile autorizate ale Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), anul trecut, mai mult de jumătate din tranzacțiile globale cu armament (echipamente și servicii) ale primelor 100…
Misiunile în teatrele de operaţii din Angola, Albania, Irak şi Afganistan, dar şi cele în cadrul structurilor de comandă NATO sau de reprezentare naţională i-au desăvârşit generalului-locotenent Daniel Petrescu, noul…
Cele patru puteri economice și mondiale - Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Israelul şi Arabia Saudită, acuzate de liderii politici de la Teheran că ar susține protestele din oraşele…
Președintele SUA, Donald Trump, câștigă încă un punct în ceea ce privește relația sa cu Navy Seal, implicit cu US Marines, susținându-l în mod direct pe șeful operațiunilor speciale, Edward…
În ciuda avertismentelor exprimate de SUA, luni, 25 noiembrie 2019, forțele aeriene ale Turciei efectuează exerciții militare aeriene cu avioanele de luptă F-16 deasupra capitalei Ankara, în vederea testării sistemelor…
Marți, 12 noiembrie 2019, drapelul Statului Major al Apărării a fost decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer, cu însemn de război, pentru militari, cu ocazia împlinirii…
Potrivit unei informări a Pentagonului, F-35A, cea mai comună versiune a avionului militar dezvoltat de Lockheed Martin, ar urma să coste 82,4 milioane de dolari în 2020, urmând să scadă…
Activităţile specifice Zilei Armatei României vor debuta în Capitală, vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 08:30, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare…
Luni, 21 octombrie 2019, dragorul maritim (DM) 25 Lt. Lupu Dinescu, comandat de către locotenent-comandorul Ionuţ Diaconu şi care are un echipaj alcătuit din 70 de militari, s-a integrat în…
Pagina 5 din 8

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania