În acest context, experții platformei de recrutare lansează un manifest prin care îi îndeamnă pe oameni să nu se oprească niciodată din a căuta jobul care le aduce satisfacție și pe care să îl trăiască cu pasiune.
Conform cercetării, pe lângă împlinirea financiară, nivelul de satisfacție a angajaților la locul de muncă este influențat în foarte mare măsură de sentimentul că munca lor contează (41%), dar și de posibilitatea de dezvoltare profesională (18%).
Astfel, 61% dintre respondenți simt cea mai mare satisfacție atunci când primesc aprecieri pentru munca pe care o fac, 55% atunci când fac lucrurile cu pasiune și simt că fac ceea ce le place, dar și în momentele în care învață și se dezvoltă (39%).
Încrederea în propriile competențe (37%), autonomia și puterea de decizie (32%), dar și impactul pe care munca îl are în societate (25%) completează lista motivelor care influențează nivelul de satisfacție.
Atunci când activitatea profesională nu le aduce satisfacție, o treime încearcă să discute cu colegii sau cu superiorii în încercarea de a schimba ceva, în timp ce alți 30% încep să caute un alt job, iar 27% preferă să se concentreze mai mult pe aspectele pozitive din viața personală, mai arată sondajul BestJobs.
„Activăm într-un domeniu care schimbă vieți. Întrucât ne petrecem cea mai mare parte dintr-o zi în cadrul activității profesionale, fiecare dintre noi a realizat, în special în perioada pandemiei, cât de important este să te bucuri cu adevărat de jobul tău, să-l trăiești cu pasiune. Astfel, găsirea locului de muncă potrivit nu este doar un curent, ci este esențială pentru o viață împlinită, mai ales că în acest moment, opțiunile sunt mai numeroase și mai diverse ca oricând. Volumul actual al ofertelor de muncă este cu peste 50% mai mare față de anul trecut, păstrând un ritm de creștere constant de la o lună la alta”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Printr-un manifest dedicat găsirii jobului potrivit, specialiștii platformei de recrutare îi provoacă pe oameni să reflecteze la ce înseamnă a trăi cu adevărat, a fi implicați, a nu se opri niciodată din căutat.
„Prin această nouă campanie BestJobs, încurajăm oamenii să-și trăiască jobul cu pasiune, să nu se oprească niciodată din a căuta ce e mai bine pentru ei, atât la job, cât și în viața personală. Noi le stăm mereu alături, în căutarea jobului perfect și sprijinim angajatorii pe tot parcursul procesului de recrutare”, a continuat Vișian.
Sondajul a fost efectuat în perioada 25 aprilie - 13 mai pe un eșantion de 837 de utilizatori de internet din România.