Afişez elemetele după tag: solo turk

Încă o ediție BIAS a luat sfârșit. După doi ani de pauză, fanii aviației au dat năvală pe betonul de la Romaero Băneasa într-un număr previzibil de mare. Pauza forțată de coronacriză a arătat încă o dată (dacă mai era nevoie) dorința extraordinară de socializare a românului.

Așteptările au fost mari, prezența performerilor aceeași. Neobosiții Hawks of Romania au dat dovadă, încă o dată, de experiența acumulată la manșa avioanelor de înaltă acrobație. La rândul lor, aliații NATO au făcut show cu aeronavele lor de luptă, fie că vorbim de americani, canadieni, italieni sau slovaci. Manevrabilitatea C-27J Spartan-ului italian a fost realmente extraordinară. Și RoAf merită toată lauda. Însă după reprezentația C-ului simțeam cu adevărat absența unui Gheorghe Stancu la manșa MiG-ului 21 Lancer.

De fapt, au lipsit trupele, showmenii. Era de așteptat pentru un eveniment organizat din pripă să nu avem parte de un BIAS în forță. Sau în forțaj și tandem. Neoficial, turcii ar fi cerut 500.000 euro pentru prezența lor inopinată la show. Informația este și, probabil, va rămâne neverificabilă.

Dragi organizatori, nouă, celor pasionați, ne este dor de Frecce Tricolori, de Turkish Stars, de Solo Turk, de Baltic Bees, de așii Red Bull, de mulți, mulți alții care au făcut din BIAS un reper pe harta show-urilor aeriene Central și Est-europene.

Jurgis Kayris a fost una dintre excepțiile BIAS 2022. Acest as al manșei a dat dovadă încă o dată că tandemul om-mașină poate fi uneori de neînvins. Cred că omul acesta minunat și evoluția Hawks mă mai aduc pe cimentul Romaero. Și ceva aviație reactivă. Ceva mai multă aviație reactivă. Recunosc.

Circulația rutieră? Un haos la orele după-amiezii de duminică, 4 septembrie 2022. Ca să ajung la eveniment a trebuit să închiriez o trotinetă. Realmente am făcut slalom printre mașini. Autobuzele staționau la două stații de Aeroportul Băneasa din cauza traficului infernal.

Absența materialelor promoționale a fost un alt aspect care continuă să lase de dorit. Orice copil, mai mare sau mai mic, își dorește un suvenir. La BIAS, în general, prețurile sunt prohibitive la cadourile de show. O simplă șapcă cu însemnele Forțelor Aeriene Române costa 90 de lei. Ceasurile unei mărci renumite (singurele suveniruri de acest tip) porneau de la două mii și ceva de lei în sus. Machetele de avioane au lipsit aproape cu desăvârșire. Unele standuri din hangarele Romaero comercializau avioane… gonflabile. Altele prezentau doar un laptop și un banner. Loterie? Spinner? No comment. Oare de ce CNAB nu investește în promoționale proprii? Unele care pot fi comercializate la prețuri decente fanilor aviației. Fac alții afaceri pe seama acestui show. Cele mai bune lecții pot fi luate de la Turkish Stars și de la Solo Turk. În alți ani veneau la BIAS cu tricouri de bună calitate, cu șepci trainice și alte astfel de bunuri la prețuri de bun simț.

Sper ca următoarea ediție a BIAS să se ridice la standardele cu care eram obișnuiți. Sper, de asemenea, ca reprezentanții presei să aibă parte de același respect și tratament din partea organizatorilor, fie că vorbim de micile portaluri online, fie de mainstream media. Fiecare promovează evenimentul după posibilități. Am observat o anumită inechitate, dar nu comentez mai mult. Pot fi spuse multe. Dragi organizatori, unii dintre noi vă roagă să nu ne mai priviți cu superioritate și... indiferență. BIAS se poate privi și de pe DN1, de pe aliniamentul balizajului.

Una peste alta, felicitări organizatorilor pentru pasiunea și stăruința de a scoate ceva din BIAS 2022. Realmente, felicitări. Să ne vedem cu bine la anul, cu cer senin.

La final, vă invit să parcurgeți desfășurătoarele RAND și BIAS, două evenimente care au avut loc în aceeași zi, pe continente diferite. Evaluarea prezenței o puteți face fiecare.

Cei din echipa Solo Turk au reușit să-i miște pe pasionații de zbor prezenți la ediția din 2017 a #BIAS (inclusiv pe subsemnatul), la fel cum au făcut și predecesorii lor în anii anteriori – Turkish Stars – și au făcut ceea ce turcii știu să facă cel mai bine, și anume să vândă (show, PR, promoționale și... emoție).

Când credeam că anul acesta nu voi avea ce scrie pe post de cronică post-eveniment (interviul cu Valer Novac, asul de la manșa „bătrânului”, dar versatilului Kamov, era deja publicat încă din ziua antrenamentelor), ci poate doar un material în care să amintesc detalii despre evoluția de excepție a celuilalt as – Gică Stancu, pilot de MiG21 Lancer – am asistat la evoluția celor de la Solo Turk. Wow!

Înainte însă de a intra în detalii, să descriu puțin elementele care au concurat la a lua decizia de a scrie despre Solo Turk. Aproape mort de sete (țarcul presei nu a beneficiat nici măcar de un dozator cu apă de la chiuvetă – știu sunt cârcotaș), cu greu m-am dezlipit de scaunul de plastic aflat sub prelata protectoare (singura dintre noi și soarele arzător) și am decis să dau o raită pe la standurile cu alimente și băuturi. Pentru că prețurile nu justificau marfa comercializată, am purces către cortul Crucii Roșii din zona de display static (în spatele AWACS-ului) și am băut pe nerăsuflate trei pahare cu apă plată, rece (le mulțumesc pe această cale celor de acolo); respect!

Din curiozitate și pentru că o eventuală vizită a AWACS-ului era prea mult (o coadă imensă mă aștepta), am trecut în revistă standurile de PR ale invitaților, de departe cel mai aglomerat fiind cel al Solo Turk. Cum știam din anii anteriori că turcii vin cu un PR foarte bun (dar și cu lucruri de calitate pe post de suveniruri), m-am oprit la cortul Solo Turk, doar pentru a privi; am plecat cu un tricou tip polo în traistă! Pur și simplu, am scos bani din buzunar. Din nou!

Dacă în anii trecuți, pe o simplă eșarfă ieftină, toată echipa Turkish Stars și-a lăsat autograful pentru mine și pentru micuța mea, și anul acesta am plecat cu sufletul încărcat de bucurie: întors fiind la țarcul presei (cu tricoul deja pe mine și cu trei pahare de apă băute), am asistat la un show cum rar mi-e dat să văd! O combinație deosebită de pasiune și cunoștințe în materie a făcut ca prezentatorul din echipa Solo Turk să acapareze microfonul, de-a dreptul. Într-o română vorbită mai bine poate decât unii care uită de unde se trag când ajung prin țări străine, turcul a vorbit de prietenia turco-română, de fly-by-wire, de tonouri, de turbioane, de limita aproapiată de angajare, de mândria prezenței semilunei pe burta aparatului F16 care evolua. Ce mai, a făcut show! Am urmărit cu plăcere toată evoluția de prânz a celor de Solo Turk și, impresionat de manevrele lui Gică Stancu și ale lui Valer Novac, am plecat cu trei ore mai devreme de The Grand Finale! Air Bandits, vă văd la anul.

Nu dau la o parte evoluția fantastică a tuturor celor prezenți la show! Pentru un profan cu ceva experiență de zbor (ca pasager, inclusiv cu aeronave militare fără reacție), dar pasionat la nebunie de această artă, poate nu e corect să scot în evidență evoluția unor străini! Respect RoAF! Însă, mai aproape de sufletul meu au fost niște turci care m-au convins să scot câțiva lei din buzunar pentru un tricou și apoi să-l port bucuros la o prezentare de zile mari și la o evoluție aeriană fantastică.

Teo Postelnicu și Vali Iordache: nu vă supărați pe mine. Am scrijelit pe o foaie virtuală ceea ce am simțit și am scos la lumină ceea ce mi-a rămas în bocceluța cu care am purces către mașina parcată... tocmai la Selgros Băneasa! Mersul pe jos face piciorul frumos, se spune. A, și ar fi mers și o apă plată.

Felicitări pentru organizare (over all) și, de la geamul casei, promit că aștept cu nerăbdare aeronavele aliniate pentru final approach și filaj, direcție dinspre 0-7-0, la #BIAS2018.

P.S. Și da, filmările și fotografiile au fost efectuate cu un simplu Huawei P8 Lite, din dotare.

http://sursesiresurse.weebly.com (pentru diverse transmisii în direct și fotografii de la eveniment)
www.revistafermierului.ro (pentru interviul în două părți cu Valer Novac)