Afişez elemetele după tag: destatis

În nouă ani de zile (perioada 2009 - 2018), preţul terenurilor arabile din Germania s-a majorat cu 230%, potrivit statisticilor publicate miercuri, 23 octombrie 2019, de Oficiul federal de statistică (Destatis), citate de DPA.

Motivul principal pentru acest reviriment semnificativ ar fi investitorii non-agricoli, care optează din ce în ce mai mult să îşi investească banii în terenuri arabile.

Oficialii Destatis afirmă că preţurile nu au crescut însă la fel în toate regiunile. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în landul Mecklenburg- Pomerania Inferioară, unde terenul arabil este în prezent de 2,9 ori mai scump decât în 2008, şi în Saxonia de 2,7 ori. La polul opus, cele mai mici creşteri au fost înregistrate în landurile Hessa şi Renania de Nord - Westfalia, unde preţurile sunt de 1,4 ori mai mari.

În medie, preţurile terenurilor arabile din landurile din vest sunt de 2,1 ori mai mari decât în 2009 în timp ce în fostele landuri estice, exceptând Berlinul, sunt de 2,6 ori mai mari.

Din cele aproximativ 275.000 de exploataţii agricole care existau în anul 2016 din Germania, 244.000 erau societăţi individuale, 21.000 sunt societăţi de drept civil, 2.100 sunt societăţi în comandită şi 1.600 sunt societăţi cu răspundere limitată.

Publicat în Economic

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania