Afişez elemetele după tag: indicatorul de incredere macroeconomica

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în luna aprilie (cu 2,1 puncte) la valoarea de 55,0 puncte. Această situație s-a datorat componentei de anticipații, care a înregistrat o scădere de 4,8 puncte, până la valoarea de 48,8 puncte.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să scadă și s-a situat la valoarea medie de 8,13%.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 90% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de șase luni este de 4,9953 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0528 lei pentru un euro.

„După patru luni de creșteri consecutive, componenta de anticipații a Indicatorului de Încredere a înregistrat o corecție. Consistent cu aceasta corecție, și valoarea de creștere economică anticipată pentru 2023 s-a redus la o valoare sub 3%. Totodată, sondajul confirmă ancorarea anticipațiilor de continuare a procesului dezinflaționist, rata anticipată a inflație scăzând la cea mai mica valoare din ultimele 12 luni”, a declarat Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România.

În ceea ce privește evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 45% dintre participanți anticipează o stabilitate a acestora în timp ce același procent de 45% dintre participanți anticipează o scădere în următoarele 12 luni. De asemenea, 65% consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 30% că sunt corect evaluate.

În ceea ce privește deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an, valoarea medie a anticipațiilor este de 5,1%. Pentru anul 2023 valoarea anticipata de creștere a PIB real a scăzut față de exercițiul anterior la valoarea de 2,8%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 52% în următoarele 12 luni.



Publicat în Economic

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 34,7 puncte. Această situație s-a datorat scăderii cu 12,5 puncte a componentei de anticipații și cu opt puncte a componentei de condiții curente.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a scăzut, ajungând la o valoare medie de 9,59%.

Pe fondul anticipațiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o scădere semnificativă, evoluție în concordanță cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. Anticipațiile inflaționiste au continuat să scadă indicând posibilitatea ca rata inflației să scadă sub 10% începând cu luna octombrie 2023”, a declarat Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 81% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0117 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0797 lei pentru un euro. Ambele valori anticipate înregistrează o majorare față de exercițiul din luna august.

Este de remarcat faptul că în jur de 72% dintre participanții la sondaj anticipează scăderea prețurilor proprietăților rezidențiale din marile orașe, în timp ce 78% dintre participanți (valoare maximă de la inițierea sondajului) consideră aceste prețuri supraevaluate”, se precizează într-o informare a CFA.

Cu privire la deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022, CFA evaluează că valoarea medie a anticipațiilor a scăzut la 6,1%. Evoluția anticipată, în termeni reali a PIB în anul 2022, a scăzut ușor la 4,0%.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 11 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:
• Condițiile curente - referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;
• Anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.

Publicat în Economic

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania