Afişez elemetele după tag: curierat

Unul dintre curierii unei companii specializate, aflat pe traseu, marți, 31 ianuarie 2023, a încasat o sumă ramburs printre care s-au regăsit și bani de jucărie (Play Money).

Potrivit unui comunicat de presă al companiei de curierat, bancnotele false au fost inserate printre cele autentice. Reprezentanții firmei de curierat afirmă că banii falși imită foarte bine materialul din care sunt confecționate bancnotele originale, fiind aproape identice, aspect care a făcut imposibilă depistarea la încasarea ramburs.

„Astfel de acțiuni sunt regretabile și de netolerat. Curiera Transport Solutions cooperează deja cu organele abilitate și ne dorim pe această cale să îi avertizăm și pe ceilalți furnizori de servicii de curierat de incident pentru a spori atenția în cazul colectărilor de tip ramburs”, a declarat Silvia Duță, CEO & Fondator.

Un număr de 2.871 de bancnote false româneşti au fost expertizate la BNR în 2021, cu 27,5% mai puţine faţă de anul 2020, conform raportului BNR pentru anul respectiv.

Dintre acestea, cea mai mare distribuţie a falsurilor a fost înergistrată în luna august 2021, respectiv 685. Bancnota cu cel mai mare număr de falsuri înregistrate a fost cea de 100 de lei, cu 2.697 de bucăţi, din care o bucată capturată de poliţie, urmată de bancnota de 200 de lei, cu 143 de falsuri, şi bancnota de 50 de lei, cu 23 de falsuri.

Cupiuri românești tip Play Money se găsesc la liber, un mare comerciant online având la dispoziție astfel de „bilete de bancă”: https://www.ebay.com/itm/115261450481

file false II

 

Publicat în Social

Curiera continuă promisiunea de sustenabilitate și a investit în anul 2022 în dezvoltarea afacerii, respectând misiunea companiei de a livra coletele către beneficiari într-un mod cât mai prietenos cu mediul.

Recent, 13 din cele 17 mașini din flota companiei de curierat vor fi full electrice. Până la sfârșitul anului 2023, Curiera va renunța la cele patru mașini pe carburant și continuă planurile de mărire a flotei. În funcție de disponibilitatea producătorilor și de plafoanele facilităților fiscale, estimează ca ar putea suplimenta parcul auto cu încă 15 mașini electrice.

Componenta financiară a jucat un rol important în luarea acestei decizii, fiind cunoscut faptul că o flotă electrică înseamnă costuri mai mici de exploatare. Însă, pentru noi, componenta de responsabilitate socială este și mai importantă. Încă de când am hotărât să investim în propriul serviciu de curierat, ne-am dorit să facem acest lucru într-un mod cât mai prietenos cu mediul. Având în vedere implicarea noastră socială de până acum în diferite cazuri umanitare, am considerat că utilizarea unei flote de mașini electrice este o continuare firească a promisiunii pe care ne-am făcut-o, de a ne implica activ în societate și de a schimba lucrurile în bine”, spune Silvia Duță, CEO Curiera.

Anul 2022 a adus companiei de curierat o creștere a cifrei de afaceri de încă 6 milioane lei. Astfel, în doar doi ani de existență pe piață, Curiera va finaliza anul financiar cu o cifra de afaceri de 12 milioane de lei iar estimările pentru anul viitor sunt de 20 milioane de lei.

Încă o parte importantă a investiției de anul acesta a mers în dezvoltarea noului depozit. Acum dispunem de 500 metri pătrați, iar pentru anul 2023 estimăm triplarea spațiului de depozitare în paralel cu suplimentarea dotărilor cu panouri fotovoltaice și stații de încărcare. Astfel, în măsura în care putem, vom susține activitatea zilnică din surse cât mai nepoluante”, povestește Silvia Duță, CEO Curiera.

Piața de curierat din România se aliniază trendurilor globale. Se va pune din ce în ce mai mult accent pe relația cu clientul, rapiditatea și calitatea livrării. Pentru anul următor, Curiera analizează posibilitatea de a schimba orele de livrare, actualmente între 9:00 și 17:00, încât să nu blocheze zilele clienților.

 

Publicat în Comunicate

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania