Afişez elemetele după tag: ambasada sua

16 septembrie 2024

Domnule Vice Prim Ministru și Ministru al Afacerilor Interne Predoiu,

Domnule Ministru Ghigiu, Șef al Cancelariei Prim-Ministrului

Stimați invitați, prieteni, colegi,

Înainte de a începe, aș dori să ofer cele mai sincere condoleanțe familiilor și comunităților victimelor inundaților recente din Galați și Vaslui. Suntem solidari cu toți cei afectați de acest dezastru natural.

Vă mulțumesc pentru că ați venit alături de noi în această dimineață la Ambasada SUA pentru această ceremonie de semnare a Parteneriatului Cadru pentru Protecția Copilului între Statele Unite și România.

Am stabilit acest parteneriat pe baza credinței noastre comune în demnitatea inerentă și drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor oamenilor și recunoașterii nevoii de a acționa împreună pentru a pune capăt flagelului traficului de persoane.

Traficul de persoane este un rău care privează milioane de oameni din întreaga lume de demnitatea și libertatea lor. După cum a declarat președintele Biden, „nu există un păcat mai mare decât abuzul de putere, iar traficul de persoane este printre cele mai grave abuzuri care există.”

Traficul de copii reprezintă un cumplit abuz de putere și o încălcare a încrederii deosebit de gravă. Este o încătușare a vieții și o zdrobire a sufletului. Mulți dintre adulții victime ale traficului de persoane din întreaga lume, inclusiv din Statele Unite, au fost exploatați pentru prima dată când erau copii.

Împreună cu România, Statele Unite rămân ferme în angajamentul lor de a pune capăt traficului de copii. Acest efort necesită coordonarea noastră strânsă și angajament neclintit.

Pentru a ajuta pe cei mai vulnerabili, Guvernul Statelor Unite va dezvolta împreună cu Guvernul României și organizațiile societății civile un Parteneriat Cadru de cinci ani pentru Protecția Copilului, cunoscut sub numele de CPC.

Acest parteneriat oferă imboldul pentru a împărtăși resurse și pentru a aprofunda colaborarea noastră în combaterea traficului de copii în România.

În cadrul Parteneriatului CPC, Guvernul SUA va sprijini agențiile guvernamentale și ONG-urile din România care lucrează pentru a identifica și a răspunde nevoilor victimelor copii și copiilor aflați în situații de risc.

Vom sprijini România în eforturile sale de a dezvolta o strategie de prevenire centrată pe victimă, de a crește protecția pentru victimele copii ale traficului și de a îmbunătăți investigațiile în vederea urmăririi penale și condamnării traficanților de copii.

În acest scop, Departamentul de Stat va contribui cu până la zece milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani pentru a implementa activități în România în cadrul Parteneriatului CPC.

Doresc să mulțumesc în mod special Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru poziția de lider în abordarea acestor probleme dificile și în implementarea acestui parteneriat.

Eforturile dumneavoastră sunt esențiale pentru prevenirea infracțiunii de trafic de minori, creșterea siguranței copiilor, protecția victimelor și tragerea la răspundere a celor vinovați.

Mulțumesc, de asemenea, partenerilor și actorilor cheie din Cancelaria Prim-Ministrului, Comisia Parlamentară pentru Combaterea Traficului de Persoane, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru că au răspuns acestei provocări. Sprijinul și eforturile dumneavoastră sunt esențiale pentru crearea parteneriatului CPC.

Aș dori să transmit aprecierea noastră specială consorțiilor de ONG-uri care vor servi drept parteneri de implementare în cadrul Parteneriatului CPC.

Aceste consorții vor fi conduse de International Justice Mission și World Vision și vor include mai multe organizații, inclusiv Fundația People to People, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, e-Liberare, Code for Romania, Federația ONG pentru Copil, Terre des Hommes și Vedem Just.

Expertiza și experiența dumneavoastră vor fi critice în îndeplinirea obiectivelor, scopurilor și activităților acestui program.

În concluzie, vedem semnarea de astăzi a Parteneriatului CPC între Statele Unite și România ca un important pas înainte în efortul nostru comun de a elimina traficul de copii, de a proteja copiii și de a aduce traficanții în fața justiției.

Vă mulțumesc tuturor celor prezenți astăzi pentru că sunteți aici și pentru angajamentul dumneavoastră față de această muncă importantă. Este o onoare să mă alătur vouă în acest efort.

Vă mulțumesc.



Publicat în Social
Luni, 04 Noiembrie 2019 20:29

Aniversare cu foc și scandări în Teheran

Sărbătorirea a 40 de ani de la ocuparea sediului ambasadei Statelor Unite la Teheran a fost marcată de mii de elevi și de studenți din Iran printr-un marș în capitală și prin incendierea unui steag al SUA.

Mișcările de stradă organizate luni, 4 noiembrie 2019, de autoritățile iraniene, în fața fostului sediu al ambasadei SUA, au fost presărate cu scandări anti-americane, precum „Jos cu Statele Unite”, participanții condamnând politicile „Marei Satane” și utilizând terminologia pe care autortiățile de la Washington o folosesc referindu-se la republica islamistă.

Prin intermediul unui comunicat emis cu ocazia manifestației de aniversare a celor patru decenii, Teheranul a transmis că nu se va îndepărta de politica anti-americană și că va rămâne fidel principiilor de independență, libertate și de Republică Islamistă.

Un steag SUA a fost ars la finalul marșului din capitala iraniană, acțiune promovată prin intermediul televiziunilor locale.

În replică, administraţia Donald Trump a adoptat în aceeași zi sancţiuni împotriva unor oficiali de rang înalt din Iran, vizând inclusiv apropiaţi ai liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Departamentul Trezoreriei al SUA a dat publicității introducerea a nouă oficiali iranieni pe lista sancţiunilor.

Printre oficialii vizaţi se numără Mohammad Bagher, comandantul Gardienilor Revoluţiei, Ebrahim Raisi, şeful sistemului judiciar, şi Ali Akbar Velayati, consilier al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului.

O filă de istorie

În noiembrie 1979, studenții iranieni au blocat ambasada SUA din Teheran, în formă de protest față de decizia Washingtonului de a-l primi pe ultimul monarh iarnian, Shah Mohammad Reza Pahlavi, pe teritoriul nord-american. Demersul era menit a oferi tratament medical, după ce acesta a fost demis în Iran. Angajații ambasadei SUA rămâneau pe atunci captivi în interiorul clădirii pentru o perioadă de 444 de zile.

surse: Mediafax, DPA, Times of Israel, Le Figaro

foto credit: South China Morning Post

Publicat în Politic

Instrucțiuni: Instrucțiunile complete se pot găsi pe pagina de internet a Departamentului de Stat la https://travel.state.gov/content/travel/en/us-visas/immigrate/diversity-visa-program-entry/diversity-visa-instructions.html

Când: Transmiteți cererile de înregistrare pentru programul DV-2021 începând de miercuri, 2 octombrie 2019, orele 19:00 (ora României) și până marți, 5 noiembrie 2019, orele 19:00 (ora României).

Cum: Înregistrările sunt acceptate NUMAI electronic prin www.dvlottery.state.gov

Taxe: NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ DE PARTICIPARE.

Câte cereri de înregistrare pot să trimit?

Legea permite trimiterea unei singure cereri de înregistrare în numele unei persoane în timpul perioadei de participare.

Reguli noi: Vă atragem atenția asupra unei noi cerințe pentru programul DV-2021, de a include numărul pașaportului solicitantului principal, țara care l-a emis și data de expirare. Această cerință se referă doar la solicitantul principal și nu la dependenții acestuia. Participanții care nu vor include datele pașaportului vor fi descalificați. De asemenea, participanții vor trebui să includă câte o fotografie recentă, făcută în ultimele șase luni, conformă cu cerințele publicate în instrucțiunile programului DV-2021. Înregistrările trimise care conțin aceleași fotografii folosite în programul DV din anul precedent (DV-2020) vor fi descalificate.

Este foarte important ca participanții să păstreze numărul lor unic de confirmare până cel puțin la data de 30 septembrie 2021.

Numărul de confirmare este singura modalitate de a verifica dacă o cerere de participare a fost selecţionată şi de a obţine informaţii despre solicitarea de viză şi despre programarea la interviu, dacă cererea a fost selecţionată. Numărul unic de confirmare ajută la protejarea participanților DV împotriva fraudei, încălcării legii sau problemelor poștale. Este cunoscut faptul că numeroși intermediari lipsiți de scrupule s-au oferit să faciliteze înscrierea participanților în program, reținându-le paginile de confirmare și apoi pretinzând bani în schimbul informațiilor de pe cererea de participare. Participanţii nu trebuie să permită altor persoane să le rețină pagina de confirmare, ci să şi-o păstreze ei înșiși astfel încât să poată verifica independent situaţia cererii lor de participare.

Câștigători: Începând cu data de 5 mai 2020, participanţii la programul DV-2021 vor putea folosi numărul lor unic de confirmare atribuit la înregistrare, pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecţionată. Pe pagina Entrant Status Check participanţii selecţionaţi vor putea găsi informații despre solicitarea vizelor DV atât pentru ei cât și pentru membrii familiilor lor eligibili. Departamentul va confirma de asemenea programarea la interviul de viză tot prin intermediul paginii de internet Entrant Status Check.

Atenție! Dacă primiți un e-mail prin care sunteți anunțat că ați fost selecționat și vi se solicită bani, aceasta este o fraudă – nu deveniți o victimă! Folosiți numai Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) pe pagina oficială pentru a verifica dacă ați fost selecționați.

Comunicările prin mesaje e-mail ale Departamentul de Stat NU vor anunța selecționarea persoanelor, NU vor îndruma participanții să plătească taxe, NU vor furniza instrucțiuni de solicitare a vizei și NU vor da detalii despre data și ora interviului de viză. Aceste informații sunt disponibile NUMAI prin Entrant Status Check pe pagina oficială la www.dvlottery.state.gov

**

DIVERSITY VISA LOTTERY PROGRAM DV-2021 STARTS

Press release

Instructions: Complete instructions can be found on the Department of State’s public webpage at https://travel.state.gov/content/travel/en/us-visas/immigrate/diversity-visa-program-entry/diversity-visa-instructions.html

When: Submit entries for DV-2021 beginning Wednesday, October 2, 2019 at 19:00 (Romania time) and before Tuesday, November 5, 2019 at 19:00 (Romania time).

Where: Electronic entries are accepted ONLY at www.dvlottery.state.gov

Fees: There is NO fee to enter the Diversity Visa Lottery Program.

How many times can I enter?

The law allows only one entry per person during the registration period.

New rules: All principal entrants must also include the passport number, country of issuance, and expiration date for their valid, unexpired passport. This requirement applies to the principal entrant only, not to dependents. Entrants who do not submit required passport information will be disqualified. All entrants must enroll with a recent photo, taken within the last six months. Entries submitted with the same photo from last year (DV-2020) will be disqualified.

It is very important for entrants to keep a record of their unique confirmation number until at least September 30, 2021.

The confirmation number is the only way to check whether an entry has been selected and to obtain visa application and appointment information, if selected. The unique confirmation number helps to protect DV entrants against fraud, malfeasance, and problems with the mail. Unscrupulous visa facilitators have been known to assist entrants with their entries, retain the confirmation page, and then demand more money in exchange for information on the entry. Entrants can avoid this by ensuring they receive the unique confirmation number at the time of entry.

Winning: Beginning May 5, 2020, DV-2021 entrants will be able to use their unique confirmation number provided at registration to check the online Entrant Status Check at www.dvlottery.state.gov to see if their entry was selected. Entrant Status Check will inform successful entrants how to apply for DVs for themselves and their eligible family members. The Department also will confirm visa interview appointments through Entrant Status Check.

Be careful! If you receive an e-mail notifying you that you were selected and you are requested to send money this is fraud - don’t be a victim! Only use the Entrant Status Check on the official web page to learn if you were selected.

Department of State e-mail communications will not provide selectee notification, will not direct recipients to pay fees, will not provide application instructions, and will not detail visa interview dates and times. This information is ONLY available through Entrant Status Check on the official web page at www.dvlottery.state.gov.

Publicat în Social

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania